Georgius Enescu

E Vicipaedia
Jump to navigation Jump to search
Georgius Enescu.

Georgius George Enescu (natus Liveni Vârnav in Circulo Botoşani die 19 Augusti 1881; Lutetiae mortuus die 4 Maii 1955) fuit compositor, fidicularum psaltes et concentus magister Dacoromanus.

Vita[recensere | fontem recensere]

Puer quattuor annorum violina cecinit, unum annum post componebat; inter magistros primos fuit Eduardus Caudella. Annis inter 1888 et 1894 Vindobonae studuit ubi ei fuerunt instructores cum aliis Iosephus Hellmesberger iunior, Ludovicus Ernst et Robertus Fuchs. Iam anno 1889 primo publice de scaena homines arte laetificavit. Annis inter 1895 et 1899 Lutetiae apud Andream Gedalge, Iulium Massenet et Gabrielem Fauré musicographiae studuit. Ibi cum eo studiosi fuerunt Mauritius Ravel, Florentius Schmitt et Carolus Koechlin. Anno 1898 cum symphoniacis Eduardi Colonne concertare potuit de compositione propria praetitulata Poème roumain; eodem anno Hilariopoli symphonicos moderari coepit.

Anno 1902 una cum Ludovico Fournier et Alfredo Casella clavicinum gregem una canentium, anno 1904 quadricinium condidit. Industrius et navus fuit simul in Francia et in Dacoromania, ubi ei domus data est Sinaiae. Anno 1912 Hilariopoli Praemium Eminescu in musicographia instituit et anno 1914 symphonia nona completa Ludovici van Beethoven prima vice in Dacoromania ab Enescu moderatus est. Anno 1917 Symphoniacos pro Georgio Enescu nominatos Iassii congregavit atque Societatem compositorum Dacoromanorum fundavit. Anno 1921 Theatrum operaticum Nationale Bucarestense sollemniter inauguratum est melodramate Wagneriano Lohengrin. Enescu, quia studiis in scientiis musicis peritus erat, quoque in Academiam Dacoromanam cooptatus est. In matrimonium duxit anno 1937 Mariam Cantacuzino dilectissimam, quam Maruca vocabat. A nuptiis in palatio generis floralis bellissimo Hilariopolitano in celeberrima Via Victoriae habitabat, ubi hodie habemus museum in eius honorem congestum. Possessor diaetarum autem fuit homo politicus Georgius Gregorius Cantacuzino. Communismi atrocis adversarius autumno anni 1946, cum in Statibus Unitis lustrationem musicae habuisset, in patriam redire noluit. Sepultus est Lutetiae.

Gravitudo[recensere | fontem recensere]

Effigies Georgii Enescu in charta argentaria Dacoromana

Non solum Lutetiae in Conservatorio Parisiensi et in Dacoromania, sed etiam Senae Iuliae, Novi Eboraci et in aliis urbibus Americanis instruebat; in discipulis eius erant e.g. Christianus Ferras, Ivri Gitlis, Arthurus Grumiaux, Leroy Anderson et Yehudi Menuhin.

Propter labores maxime varios violonistae, concentus regentis, magistri, hominis in scientiis musicalibus docti, moderator tempus ablatum est a musicographia. Itaque operum numerus sat parvus est et multum tempus durare poterat, antequam compositiones terminarentur.

Opus eius magnum esse videtur istud operaticum de Oedipode quod annis inter 1921 et 1931 confecit; maioris momenti sunt etiam instrumentorum chordatorum Tetradium alterum et poema symphonicum Vocis Maris, quae variis in versionibus exsistunt. Variae res, ut e.g. Symphoniarum quarta et quinta numquam finitae sunt (quamquam annis 2004 et 2005 Paschalis Bentoiu eas concludebat. Ordo operum minime lucidus est, nam Georgius Enescu solebat uno numero comprehendere series, quarum partes singulae (nonnumquam cum interruptione) variis annis confectae erant.

Genus musicographum Georgii Enescu multiplex esse constat. Inter Romanticismum Richardi Strauss Prima in symphonia (1903), modos Franciscos in Sept chansons de Clément Marot (1908), vias neobarocas in Altera symphonica catena (1915) et omnino modernam expressionem singularem in musicae cameralis opusculis, in musico Oedipe et in Symphonia camerali (1954; id opus fuit eius novissimum). Vulgus autem solummodo eius opera novit, quibus a musica populari Dacoromana inspiratus est: in Violinarum sonata tertia dans le caractère populaire roumain (1926), in Tertia symphonica catena villageoise (1938) et, ante omnia alia, in ambabus sic dictis Rhapsodiis Dacoromanis (1911); earum divulgatio nimia vel compositori ipsi aliquo modo molesta fuisse fertur. Hoc vitium vel nostris diebus oculos nostros a opusculis aliis bellis devertere possit.

Opera (lingua vernacula)[recensere | fontem recensere]

Regina Elisabeth cum Enescu et Demetrio Dinicu
Tabula commemorativa Vindobonae in angiportu Frankenberggasse 6
Pittacium cursuale Dacoromanum, 1956

Melica dramata[recensere | fontem recensere]

  • Oedip - tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)

Symphoniae[recensere | fontem recensere]

  • Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)
  • Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
  • Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)

Alia opuscula pro symphoniacis[recensere | fontem recensere]

  • Poema română, suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)
  • Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901)
  • Rapsodia română nr. 2 în Re major, Op. 11 (1901)
  • Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9 (1903)
  • Suita orchestrală nr. 2 în Do major, Op. 20 (1915)
  • Suita orchestrală nr. 3 în Re major "Săteasca", Op. 27 (1937-1938)

Cameralis musica[recensere | fontem recensere]

Tetradia pro instrumentis chordatis
  • Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
  • Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)
Sonatae
  • Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)
  • Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
  • Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor "în caracter popular românesc", Op. 25 (1926)
  • Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
  • Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)
Alii cubicularii musici modi
  • Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)
  • Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)
  • Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)
  • Concertstück pentru violă și pian (1906)
  • Légende pentru trompetă și pian (1906)
  • Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)
  • Impressions d'Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)
  • Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)
  • Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)
  • Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)
Pro clavicinibus
  • Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor "în stil vechi", Op. 3 (1897)
  • Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
  • Suita pentru pian nr. 3 (Pièces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
  • Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
  • Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)

Pro choro[recensere | fontem recensere]

  • L’aurore pro discantu, muliebri choro et symphoniacis (1897/98)
  • Vox maris. Poema symphonicum pro discantu, tertia voce, choro et symphoniacis op. 31 (1929–51)
  • Liniște (=silentium) (1946)

Cantilenae[recensere | fontem recensere]

  • Trois mélodies op. 4 (1898)
  • Sept chansons de Clément Marot op. 15 (1908)
  • 3 melodii op. 19 (1915/16)
  • porro alii cantus XXV

Bibliographia[recensere | fontem recensere]

  • Noel Malcolm (scripsit), Yehudi Menuhin (edidit): George Enescu: His Life and Music Toccata Press, 1999, ISBN 978-0-9076-8933-1
  • Alain Cophignon, Georges Enesco (= Bibliothèque des grands compositeurs), Librairie Arthème Fayard, Lutetiae 2006, ISBN 978-2-213-62321-4
  • Titu I. Băjenescu: Die Liebe ist eine ernste und endgültige Sache: das Leben des Tonkünstlers George Enescu. Henschel, Lipsiae 2006, ISBN 978-3-8948-7569-5
  • Dieter Nowka: George Enescu und die Entwicklung der rumänischen Musik. Pro-Universitate-Verlag, Sinzheim 1998, ISBN 3-932490-33-9
  • Maria Zlateva: Romanian Folkloric Influences on George Enescu’s Artstic and Musical Development as Exemplified by His Third Violin Sonata. (dissertatio interretialiter edita, Austin 2003 hic in interreti
  • Alain Cophignon: Georges Enesco, Fayard, Paris, 2006, ISBN 978-2-213-62321-4
  • George Bălan, Enescu, Editura Tineretului, 1963
  • Mircea Voicana (ed.): George Enescu. Monografie, Editura Academiei RSR, Hilariopoli, 1971
  • Clemansa Liliana Firca: Modernitate și avangardă în muzica ante- și interbelică a secolului XX (1900-1940): datul european, dimensiuni românești ale modernității, Editura Fundației Culturale Române, 2002
  • Clemansa Liliana Firca: Enescu. Relevanța „secundarului”, Editura Institutului Cultural Român, Hilariopoli, 2005
  • Viorel Cosma: George Enescu în memoria timpului - evocări, amintiri, însemnări memorialistice, Editura Casa Radio, Hilariopoli, 2003, ISBN 973-7902-13-0
  • Mihai Cosma: George Enescu - destinul unui geniu/ George Enescu - the destiny of a genius, Editura Coresi, Hilariopoli, 2005
  • Pascal Bentoiu: Capodopere enesciene, Editura Muzicală, Hilariopoli, 1984
  • Pascal Bentoiu: Breviar enescian, Editura Universității Naționale de Muzică, Hilariopoli, 2005, ISBN 973-7857-23-2
  • Zoe Dumitrescu-Bușulenga: Portrete 2002, Editura Elion, 2002, ISBN 973-8362-08-3
  • Constanța Cristescu (2011), Izvoare bizantine în metamorfoze enesciene, Editura Mușatinii, Suceava
  • Prințesa Maria Cantacuzino-Enescu: Amintirile unei prințese moldave, editio altera aucta, Editura Aristarc, 2005, ISBN 973-99774-7-2
  • Colette Axente, Ileana Rațiu: George Enescu - Biografie documentară ; Tinerețea și afirmarea (1901-1920), Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Hilariopoli, 1998, ISBN 973-42-0200-6
  • Vasile Tomescu: George Enescu - un geniu al artei sunetelor, Institutul Cultural Român, Hilariopoli, 2005, ISBN 973-577-468-2
  • Tudor Ciortea: Permanențele muzicii, Editura Muzicală a UCMR, Hilariopoli, 1998, ISBN 973-42-0201-4
  • Gavoty, Bernard, Amintirile lui George Enescu, Editura Muzicală, Hilariopoli, 1982
  • Romeo Ghircoiașiu, Studii enesciene, Editura Muzicală, Hilariopoli, 1981
  • Manolache, Laura, editor, George Enescu. Interviuri din presa românească, 2 volume, [1898-1936; 1936-1946], Editura Muzicală, Hilariopoli, 1988; 1991
  • George Sbârcea: Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion Creangă, Hilariopoli, 1982

Nexus externi[recensere | fontem recensere]

Commons-logo.svg Vicimedia Communia plura habent quae ad Georgium Enescu spectant.